ACASĂ

Ecologia este știința luptei pentru existență


Un individ frumos educat/format este un individ puternic, echilibrat și capabil să facă față tuturor problemelor socio-economice, iar o societate educată are abilitatea să se dezvolte armonios și sănătos.                                                                  Educația este întotdeauna o investiție în viitorul unei societăți. Educația este primul mijloc prin care societățile moderne transmit și recreează bogăția și substanța deplină a unei societăți dincolo de materialul pur și pregătesc cetățenii care își vor ocupa propriul spațiu politic, social, economic, religios și cultural. În orice mediu, educația trebuie să urmărească atât o dezvoltate intelectuală, cât și una morală, fizică, să fie bazată pe o serie de principii solide, să valorizeze omul, într-un mod sănătos, corect, uman și să nu-l transforme într-un instrument de învățare mecanic                                                                                                                        În secolul inovației şi informației fiecare domeniu de activitate este forțat să se upgradeze pentru a-și spori performanțele, astfel, și educația (școala) este nevoită să țină pasul cu lumea exterioară tehnologizată și în același timp să ofere elevilor ocazia de a observa și de a cunoaște lumea reală. Pornind de la această idee și din dorința de a face informația mai interesantă pentru generația ”crescută digital” considerăm oportună crearea acestei pagini, ce va fi destinată exclusiv elevilor din Colegiul Tehnic ”Dimitrie Ghika”, Comănești. Scopul este de a-i responsabiliza și de a-i implica mai mult în procesul instructiv – educativ, pentru aceasta ei își vor promova activitățile realizate, își vor prezenta propriile cercetări realizate pe diverse teme și desigur, rezultatele obținute.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe